Cum aleg un cuptor incorporabil? (gaz, electric, aburi, convectie)

Gama tradiţională de cuptoare formate dintr-o singură unitate cu plită deasupra şi cuptor dedesubt, reprezintă soluţia cea mai accesibilă de conservare a spaţiului, fiind preferată pentru cele mai multe case. Însă, este doar una dintre opţiunile de gătit oferite astăzi. Unii bucătari îşi iau treaba în serios şi  aleg pentru casele lor sobe în stil comercial cu şase sau opt arzătoare în loc de patru, cu funcţii de grătar şi grill. Alţii adoră noile cuptoare încorporabile, deoarece sunt dotate cu toate funcţiile şi tehnologiile inteligente.

Astăzi pe piaţa din domeniu există o multitudine de modele cu caracteristici importante pentru gătire, practic fiind în imposibilitatea de a şti ce să cumperi. Pentru a şti cum să alegi cel mai bun cuptor incorporabil, trebuie să te ghidezi după criterii care să îndeplinească cerinţele tale. Prima opţiune de cumpărare a produselor din această gamă trebuie să fie alegerea produsului din cele două variante, pe bază de combustibil sau pe bază de electricitate. Multă lume preferă produsele pe gaz deoarece au un timp de răspuns instantaneu, control precis şi costuri de operare în timp, mult mai mici. Alţii laudă pleneitatea aparatelor electrice şi costul iniţial al acestora.

verifică prețul la peste 400 de cuptoare incorporabile – caută modelul dorit..

Ca o recomandare în alegerea cuptorului incorporabil cel mai bun, am ales câteva informaţii folositoare, care te vot ajuta în alegerea ta. Mai întâi de toate trebuie să ştii că un cuptor incorporabil înseamnă un aparat electrocasnic de dimensiuni ceva mai mari decât a unuia tradiţional, o multitudine de funcţii de utilizare, putând să se incadreze perfect în mobilierul bucătăriei, dându-i acesteia un aspect foarte frumos şi elegant. Avantajul este că acesta poate fi încadrat în partea de sus a mobilierul sau în partea de jos, în funcţie de cum îţi este mai util.

cuptor

Aparatul ideal trebuie să aibă o capacitate de circa 60 l, un număr suficient de rafturi, grill, rotisor, funcţie de decongelare a alimentelor, rafturile să fie destul de dimensionate astfel încât să poţi băga două tăvi odată, sistem de ventilare, sistem de încălzire dublu, display pentru setarea comenzilor şi să fie dotat cu funcţia de autocurăţare.  Apoi trebuie să ştii cum funcţionează fiecare sistem. Nu uita de oferta produselor resigilate din aceasta categorie (peste 100 de modele disponibile chiar aici)

Cuptorul pe gaz 

Multe persoane preferă acest sistem fiind speriaţi de consumul de energie electrică pe care un cuptor incorporabil electric o foloseşte, cel pe gaz având avantajul unui cost mai mic. Dezavantajul este că preparatul se poate arde pe deasupra iar dedesubt să fie nefăcut, datorită deviaţiilor de temperatură şi trebuie verificat tot timpul prin deschiderea uşii cuptorului. Acest tip de cuptor incorporabil necesită sistem de ventilaţie şi este foarte uşor de utilizat.

Cuptorul electric

Cuptorul electric este mult mai recomandabil deoarece se încălzeste repede, căldura este constantă, nemaiexistând riscul arderii pe deasupra a alimentelor, timpul de coacere este mult mai scurt. In acest mod poţi face mai multe tipuri de preparate, fără să îţi faci griji în privinţa coacerii, deoarece acest tip de cuptor incorporabil are o încălzire uniformă şi controlată. Avantajele acestuia sunt: numărul mare de funcţii, încălzire rapidă şi putere calorică mare, posibilitatea de a programa pornirea la o anumită oră, funcţii speciale de autocurăţare. Sursele de căldură ale cuptorului incorporabil electric sunt bobinele electrice radiante ce se află sub pereţii de sticlă, arzătoare cu halogen sau elemente de inducţie magnetică. Vasele folosite pentru aceste tipuri de arzătoare trebuie să fie din materiale groase, cu fundul plat.

Cuptorul cu aburi

Acest tip de cuptor permite gătirea cărnii şi a legumelor într-un mod sănătos pe bază de aburi, nemainecesitând ulei sau grăsimi. În felul acesta alimentele îşi păstrează aroma şi proprietăţile. Poţi găti în acelaşi timp peştele şi orezul putând reprezenta  un meniu special  pentru musafirii tăi. Un cuptor cu abur deşi nu este mai ieftin decât altele, are avantajul că nu trebuie să mai găteşti la oala cu presiune sau să mai sterilizezi obiecte ce necesită această operaţiune. Dezavantajul este că are un preţ mai ridicat iar volumul cuptorului este mai mic.

Cuptorul cu aburi şi convecţie 

Un alt tip de cuptor este cel cu aburi şi convecţie. Acesta reprezintă vârful tehnologiei şi integrează toate funcţiile cuptoarelor clasice cât şi pe cele moderne cu aburi, precum şi modul combinat de aburi cu convecţie ce permite ca preparatele gătite să-şi păstreze savoarea şi să devină fragede. Acest mod de coacere este ideal pentru coacerea pâinii şi a produselor de patiserie în general. Deşi are o investiţie costisitoare, avantajul este că dă rezultate excelente.

Cuptor cu microunde şi convecţie 

Cu acest tip de cuptor incorporabil se pot folosi două moduri de utilizări independente. Dezavantajul este că dispune de dimensiuni mici şi nu poate asigura necesităţile unei familii, fiind indicat pentru o singură persoană.

Materialele din care sunt confecţionate aceste cuptoare incorporabile, reprezintă o altă modalitate de a alege unul dintre aceste produse.

Cuptoare incorporabile din inox

Aceste produse sunt realizate din inox cu antiamprentă, sunt tratate special pentru a fi rezistente la zgârieturi, şi datorită faptului că inoxul este un material destul de rezistent în timp, sunt cel mai des întânite în casele oamenilor.

Cuptoare încorporate cu vitroceramice

Aceste cuptoare incorporabile sunt realizate din sticlă termorezistentă de culoare neagră, având dezavantajul că sunt sensibile la şocuri mai mari.

Cuptoare din tabla emailată

Acestea sunt realizate într-o gamă largă de culori putând alege culoarea potrivită pentru bucătăria ta, fiind foarte uşor de întreţinut.

Alte criterii care stau la baza alegerii unui cuptor incorporabil sunt funcţiile pe care acesta le deţine sau nu. Sunt trei tipuri de autocurăţare şi anume:

  • curăţarea catalitică – este o funcţie specială tehnologizată, care asigură curăţarea eficientă a cuptoarelor, prin faptul că acestea au incorporate panouri catalitice cu proprietatea de a absorbi depunerile de grăsime ce s-au depus pe pereţii acestuia.
  • curăţarea pirolitică  ce se realizează printr-un program de încălzire a cuptorului la o temperatură de 550 de grade, iar depunerile de grăsime sunt topite sau arse, şi resturile pot fi  şterse cu un burete, nefiind necesar niciun ingredient chimic.
  • curăţarea aqua clean – ajută la menţinerea curăţeniei în interiorul acestuia prin faptul că se introduce un vas cu apă în interior, apoi se încălzeşte cuptorul iar aburii rezultaţi umezesc pereţii, făcându-l uşor de curăţat.

Pentru alegerea unui cuptor încorporabil te poţi ghida şi după preţ. Dacă nu dispui de un buget foarte mare, poţi alege un cuptor incorporabil pe gaz sau unul electric. Preţul acestora nu este foarte mare şi uneori le poţi găsi la preţ cu reducere. Dacă dispui de un buget ceva mai mărişor, poţi opta pentru un cuptor incorporabil cu convecţie, din inox cu antiamprentă şi funcţia de autocurăţare pirolitică. Având un buget foarte mare paleta de alegere este şi ea foarte mare. Te poţi orienta către produsele premium care sunt de cea mai bună calitate şi cu cele mai multe funcţii speciale superioare şi tehnologii.

 

1 Comment
  1. Reply
    Catalin Simota 24 octombrie 2016 at 9:23

    In decembrie 2015 am cumparat un cuptor incorporabil mai sofisticat (touch screen, meniuri, retete, etc) Whirlpool model AKZM6520IX (seria: 141543037021). Pentru buna functionare l-am cuplat la un regulator de tensiune de 10000 VA care sa sustina cei 3150 W ai cuptorului.
    De mers a mers bine aproximativ 10 utilizari dupa care brusc a inceput sa cicleze singur prin meniuri fara sa mai execute nici o operatie. Cilcrea prin meniuri incepea si singura dupa oprire si repornire.
    Reprezentantii service-ului au venit si au restartat calculatorul (ceva de genul Ctrl + Alt + Del). Cuptorul a pornit dar bucuria nu a tinut mai mult de 10-15 utilizari. Din nou service, din nou restartare, din nou perioada limitata de functionare. Dupa vreo 3 astfel de cicluri service-ul a hotarit sa schimbe calculatorul. Echipat cu noul calculator s-a intimplat acelasi lucru. Acum cuptorul este de 1 luna in service si reprezentantii acestuia nu mai stiu ce sa-I faca. Au contactat reprezentanta Whirlpool care insa nu raspunde.
    Deci atentie la cuptoarele moderne care probabil, in competitia dintre firme, nu mai sunt testate pe toate ciclurile si interfetele cu senzorii din cuptor. In plus nici tehnicienii de le service nu cred ca sunt instruiti pentru aceste modele.

Leave a reply

Review IT